9 biserici care arată diferit

391

Indiferent de stilul architectural, bisericile creştine au suficiente elemente distinctive care să te ducă cu gândul, atunci când treci pe lângă ele, că te afli în apropierea unor lăcaşe religioase – de la simboluri pictate sau sculptate pe zidurile exterioare până la vitralii şi turle înalte.

Există şi o serie de clădiri care nu îţi inspiră sentimentul unor lăcaşe de închinăciune, având un aspect desprins din filmele SF sau din lumea Disney. Despre acestea, din urmă, voi scrie în rândurile ce urmează.

Catedrala Sfântul Vasile, Moscova

 

Este cea mai cunoscută biserică din cele enumerate până acum, chiar dacă mulţi o cunosc sub denumirea de Biserica Roşie, căpătată datorită faptului că are un colorit neobişnuit pentru un loc de închinăciune, asemănându-se mai mult cu un loc de joacă, dar şi pentru că este situată în Piaţa Roşie din Moscova.

Deşi are un aspect oriental, în ea se roagă creştin ortodocşii încă din secolul al XVI-lea. A fost construită în 1554 în semn de recunoştinţă faţă de victoria ruşilor în faţa tătarilor, însă nu sub forma asta.

Catedrala de Cristal, California

Proiectată de Philip Johnson, Catedrala de Cristal este cea mai mare clădire de sticlă din lume, dar nu seamănă deloc cu o biserică ci mai degrabă cu un complex de birouri. Construcţia ei a început în 1977, în localitatea Garden Grove din California, şi a fost terminată în 1980, costând aproximativ 18 milioane de dolari americani.

Catedrala din Oakland, California

Este o altă biserică din sticlă din California însă nu de mărimea celei anterioare. A fost ridicată între anii 2005-2008 şi este lăcaş de cult pentru romano-catolici.

Catedrala din Neviges, Germania

Pare mai degrabă o aşezare colonială de pe martie, aşa cum le vedem prin filme, decât o biserică.

Deşi pare dificil de construit, a fost ridicată relativ repede, în 1968, după ce Gottfried Bohm o proiectase în 1963. În ciuda senzaţiei că s-a scobit în interiorul unei pietre, fără a lăsa loc de ferestre, e luminată suficient în timpul zilei.

Saint-Pierre, Firminy

Firminy este o localitate din centrul Franţei care are două catedrale din secolele 12 şi 15 însă se remarcă printr-o alta construită în ultima jumătate secol şi care nu seamănă deloc cu ceea ce numim noi astăzi biserică.

Saint-Pierre este una  dintre cele mai importante opere semnate de Le Corbusier şi pare desprinsă dintr-un film SF. A fost terminată în 2006, dar nu mai este folosită ca biserică.

Notre Dame du Haut, Franţa

Este o altă biserică gândită de Le Corbusier şi construită în nord-estul Franţei în 1953-1955, în localitatea Ronchamp. Spre deosebire de precedenta, încă mai serveşte ca loc de închinăciune pentru romano-catolici. Se poate sesiza o mică asemănare cu Teatrul Naţional Ion Luca Caragiale din Bucureşti.

Capela Academiei Forţelor Aeriene, Colorado

Desenată de Walter Netsch, se aseamănă cu o clădire futuristă, decupată din viitor. Un alt lucru interesant este că în ea se închină adepţii a patru culte religioase.

Capela protestanţilor se află la etajul superior şi poate găzdui până la 1.200 de persoane, iar la etajul inferior se află capelele catolicilor, evreilor şi a budiştilor.

Catedrala din Brasil, Brazilia

Nu vorbim de o biserică ce se impune prin grandoare, prin înălţime sau măiestria pictorilor sau a sculptorilor ci prin forma ciudată, care nu se apropie deloc de imaginea clasică a unei biserici, fiindu-i foarte greu unui turist să îşi dea seama că e o clădire în care se ţin slujbe religioase.

Catedrala romano-catolică a fost desenată de arhitectul Oscar Niemeyer şi construită în perioada 1958 – 1970.

Deşi nu pare a fi o catedrală mare, la suprafaţă se vede o mică parte din ea, restul aflându-se sub pământ. Este modernă nu doar prin aspect ci şi prin modul cum s-a înţeles să se raporteze la actualitate. Din ea se poate urca direct în metrou.

Catedrala din Evry, Franţa

Evry este o localitate din apropierea Parisului. Se remarcă prin catedrala romano-catolică inaugurată în 1995 şi dedicată, un an mai târziu Sfântului Corbinian.

A fost proiectată de arhitectul suedez Mario Bota şi de la distanţa pare un furnal industrial, frumos colorat. Nu se văd nici vitraliile ci doar nişte geamuri obişnuite crestate în partea din faţă. Trebuie salutată ideea de a planta pomi pe acoperiş.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *