Acasă Filme Istoric Attila (2001)

Attila (2001)

30
0
DISTRIBUIȚI

Attila este un film care a venit la scurt timp după ce Gladiatorul câștiga Oscarul în 2001 și ca atare publicul aștepta foarte multe de la el deoarece filmele se asemănau din multe puncte de vedere. Poate că astfel se explică faptul că nota primită pe IMDb este foarte mică în comparație cu ce ne oferă filmul. Ridley Scott a ridicat standardele cinematografice foarte sus cu Gladiatorul, iar Dick Lowry nu a reușit să se apropie cu Attila de acestea.

În ciuda acestui fapt Attila este un film bun, cu mult peste medie, și chiar dacă sunt aproape două decenii de când a apărut pe marele ecran, consider că nu va fi niciodată târziu să îl vedeți.

Rolul lui Attila este jucat de Gerard Butler, un actor nu foarte cunoscut pe vremea aia, chiar dacă mai jucase în câteva filme înainte. Putem spune că fanii actorului îl pot vedea la începutul carierei sale, în poate primul lui film memorabil. Ulterior a jucat în Lara Croft Tomb Raider, 300 – Eroii de la Temopile sau Motivat să ucidă.

Attila are dincolo de toate un scenariu foarte bun. Distribuția este și ea destul de bună. Cele două ”ingrediente” sunt suficiente pentru a putea să trecem foarte ușor peste defecte, care există dar pe care nu le voi aminti deoarece filmul merită văzut, mai ales dacă vă plac filme istorice din perioada antică sau cele care au loc în timpul Imperiului Roman.

Acțiunea se petrece atât pe câmpurile aride ale Asiei cât și în inima Romei, acolo unde se luau cele mai importante decizii în legătură cu soarta Imperiului Roman.

Sinopsis Attila. Filmul îl pune în atenția publicului pe Attila, marele conducător al hunilor. Îl vedem încă de când avea doar câțiva ani până când ajunge să obțină puterea în rândul alor săi și apoi să cucerească teritorii.

An: 2001 IMDb: 6,7 Regia: Dick Lowry Cu: Gerard Butler, Isla Fisher Gen: istoric, război, dramă, acțiune, aventuri

LĂSAȚI UN MESAJ