Acasă Filme Acţiune Big Hero 6, desenul animat care a câştigat Oscarul în 2015

Big Hero 6, desenul animat care a câştigat Oscarul în 2015

164
0
DISTRIBUIȚI
big hero 6

Vinerea trecută a avut loc premiera uneia dintre animaţiile care au strâns toate nominalizările importante din ultimul timp: Oscar, Globurile de Aur şi BAFTA. Este vorba de Big Hero 6, cea mai recentă peliculă produsă de Marvel Studios şi Walt Disney.

Deşi pe afişul filmului puteţi vedea un robot uriaş, filmul nu are deloc agresivitatea negativă pe care o întâlnim în alte animaţii de acest gen. Aşadar, vă puteţi duce liniştiţi copii la cinematograf.

Big Hero 6 transmite, subtil, două mesaje educative pe care ar trebui să şi le însuşească şi adulţii, nu doar copii.

Primul, ca importanţă, ne îndeamnă să avem puterea de a ierta greşelile celorlalţi, indiferent cât de dureros ar fi. Ura nu poate aduce nimic bun.

Al doilea e acela care ne dă impulsul să fim creativi şi să încercăm să ne clădim un viitor având ca fundaţie educaţia şi cercetarea.

Filmul e uşor amuzant şi nu plictiseşte.

Sinopsis Big Hiro 6

Hiro Hamada e un tânăr care îşi iroseşte timpul cu luptele ilegale de roboţi până e convins de fratele său mai mare să se alăture unui grup de cercetători.

La prezentarea proiectului ştiinţific pentru a intra în grup, Hiro încântă pur şi simplu, dar un lucru teribil se întâmplă – are loc un incendiu în care fratele său îşi pierde viaţa.

Eroul nostru cade, din nou, în depresie. Este consolat mai apoi de Baymax, invenţia fratelui său, un robot construit în scop medical, cu ajutorul căruia realizează că descoperirea sa nu a fost distrusă ci i-a fost furată de un om rău, misterios, care încearcă să distrugă oraşul.

Pe lângă dorinţa de a salva comunitatea, Hiro va încerca să răzbune moartea fratelui său. Lui i se alătură şi cei patru noi prieteni, vechii colegi ai fratelui său, plus Baymax.

An: 2014 IMDb: 8,1 Regie: Don Hall şi Chris Williams Cu: Anca Sigartău (dublarea în română) Gen: acţiune, animaţie, aventuri Durată: 102 minute Tip ecran: 3D

LĂSAȚI UN MESAJ