Acasă Filme Biografic Bleed for This (2016)

Bleed for This (2016)

150
0
DISTRIBUIȚI

Bleed for This este un film biografic, despre cariera campionului mondial la box, Vinny Pazienza, care suferă o accidentare gravă dar care are ambiția de a reveni în ring. Ca atare mai putem spune și că e un film despre sport și în același timp o dramă.

Personajul principal este jucat de Miles Teller, iar acest film l-am văzut la scurt timp după ce l-am mai văzut jucând în War Dogs. Personajele din cele două filme sunt total opuse și din acest motiv mi-a luat câteva minute până să mă obișnuisc cu această trecere.

De asemenea, în primele minute există senzația că filmul curge spre o parodie sau cel puțin spre o comedie. În cele din urmă filmul nu este nici una dintre cele două.

Pazienza este „construit” la început ca un sportiv dezordonat, cu viață de noapte, femei și jocuri de noroc. Acest lucru pare să îi afecteze cariera și multă lume începe să îl privească ca pe un ”rebut”, asta până îi este băgat pe gât un fost antrenor de clasă, privit la rândul lui ca unul care nu mai are nici o șansă să se redreseze, fiind măcinat de alcool. Între cei doi nu există încă de la început o chimie, dar pe parcurs lucrurile se asează și reușesc să facă o echipă invincibilă.

Aș împărți filmul în trei părți. În prima parte vedem un campion mondial dezordonat, care are susținerea publicului dar care nu mai reușește să lege victoriile. În partea a doua vedem trauma unui campion care suferă un accident cumplit și medicii îi spun inițial că s-ar putea să nu mai meargă, iar în partea a treia vedem revenirea spectaculoasă a acestuia pe ringul de box. Există un singur liant între cele trei părți – dorința uluitoare a lui Pazienza de a urca pe ring și de a învinge. Am putea spune că Bleed for This este un film motivațional.

Per ansamblu, Bleed for This este un film despre box puțin peste mediu. Vi-l recomand dacă sunteți pasionați de astfel de filme. Dacă nu sunteți, nu vă recomand nimic 🙂 . Nu strică însă dacă îi acordați o șansă.


Sinopsis Bleed for This. Vinny Pazienza este un fost campion mondial la box, care suferă un accident cumplit de mașină în urma căruia doctorii pun sub semnul întrebării posibilitatea acestuia de a mai merge.

În cele din urmă acesta se ridică din pat însă trebuie să stea cu capul fixat aproape jumătate de an, timp în care acesta stă mereu cu gândul la a reveni în ring. Reușește să revină însă prietenii și familia trăiesc cu emoții. Nu îi interesează deloc dacă câștigă. Se tem doar că fiecare pumn încasat i-ar putea deschide fractura pe coloană și l-ar putea trimite definitiv în scaunul cu rotile.

An: 2016 IMDb: 6,8 Regie: Ben Younger Cu: Miles Teller, Aaron Eckhart Gen: dramă, sport, biografic Durată: 116 minute

LĂSAȚI UN MESAJ