Când va începe sezonul 7 din Game of Thrones și câte episoade va avea

412

HBO a anunțat că filmările celui de-al șaptelea sezon din Game of Thrones vor începe spre finalul acestei veri. În urmă cu câteva zile am fost anunțați că filmările vor fi amânate din cauza vremii, mai exact, din cauza faptului ca ”iarna nu mai vine”.

Nu știm exact data care fusese programată inițial însă putem spune că acum avem o certitudine. Filmările celui de-al șaptelea sezon vor începe în curând.

O altă certitudine e că premiera sezonului va avea loc mult mai târziu decât ne-am fi așteptat. Dacă toate sezoanele de până acum au avut premiera în aprilie, cu excepția sezonului 3 care a debutat pe 31 martie, noul sezon va apărea în vara lui 2017.

Există și o a treia certitudine. Noul sezon va avea doar 7 episode. Toate sezoanele de până acum au avut câte zece episoade.

Filmările noului sezon vor avea loc în mare parte în Irlanda de Nord. Vor fi trase imagini și în alte părți ale Europei, precum Spania sau Islanda.

În Spania se va filma în Sevilla, Caceres, Almodovar del Rio, Santiponce, Zumaia și Bermeo.

Game of Thrones este un serial care încă își păstrează audiența de la început. Există voci care spun că e din ce în ce mai bun.

Săptămâna trecută a primit 23 de nominalizări la premiile Emmy. Multe dintre acestea au fost primite consecutiv în ultimii doi sau trei ani.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *