madalina ghenea goala

Youth a câştigat marele premiu al Academiei Europene de Film. Vezi restul câştigătorilor!

360

Câştigătorii celei de-a 28-a ediţie a premiilor Academiei Europene de Film au fost anunţaţi noaptea trecută la Berlin. Pentru desemnarea lor au votat peste 3000 de membri ai Academiei. Cel mai bun film al anului este Youth – La Giovinezza, scris şi regizat de Paolo Sorrentino. În el joacă câteva secvenţe şi Mădălina Ghenea însă replicile acesteia sunt foarte puţine.

Apariţia ei nu e una pasageră pentru că apare şi pe afis. Da, nudul acela îi aparţine! În film apare goală complet şi joacă rolul proaspetei câştigătoare Miss Univers. Roluri mult mai pronunţate joacă Rachel Weisz şi Paul Dano.

Nu mă surprinde faptul că Youth a câştigat marele premiu pentru că e un film făcut special pentru premiile cinematografice. Din punct de vedere tehnic, e un film impecabil. Cu toate acestea e un film care împarte publicul în două categorii. Nu e, cu siguranta, un film de mase.

Alte premii primite de Youth sunt pentru cel mai bun actor şi cel mai bun regizor. Premiul pentru cea mai bună actriţă i-a revenit lui Charlotte Rampling pentru rolul din 45 Years.

Cea mai bună comedie a fost desemnată producţia norvegiană A Pigeon Sat On A Branch Reflecting On Existence. Filmul nu are actori foarte cunoscuţi şi nu vă pot oferi un feed-back. Tot ce ştiu despre acest film e că Suedia l-a propus la Oscar.

Cel mai bun documentar a fost desemnată pelicula Amy care ne vorbeşte despre Amy Winehouse, regizat de Asif Kapadia. Cel mai bun scurtmetraj a fost anunţat de Ana Ularu şi i-a fost acordat croatului Jure Pavlovic pentru Picnik.

Christoph Waltz a primit premiul pentru contribuţia la promovarea cinematografiei europene. Acest premiu nu a fost o surpriză pentru că fusese anunţat cu mult timp înainte.

Iată şi celelalte premii ale Academiei Europene de Film, ediţia 2015:

Cel mai bun scenariu – The Lobster

Cea mai bună animaţie – Song of the Sea

Cel mai bun designer de sunet – Vasco Pimentel şi Miguel Martins pentru Arabian Nights – Vol. I-III

Compozitorul european al anului – Cat’s Eye pentru The Duke of Burgundy

Cel mai bun designer de costume – Sarah Blenkinsop pentru The Lobster

Cel mai bun scenograf – The Brand New Testament

Monteorul european al anului – Jacek Drosio pentru Body

Premiul de imagine „Carlo di Palma” – Goodnicht Mommy




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *