Cele mai bune filme cu spioni din secolul 21

3170

Articolul de faţă nu e un top ci doar o listă ce cuprinde cele mai bune filme cu spioni ale acestui secol, din care până acum nu au trecut decât 15 ani. Pe lângă filmele văzute voi posta şi filme pe care nu le-am văzut dar care au fost apreciate atât de critici cât şi de publicul larg. 

Ca atare vor fi doar filme ce au fost lansate începând cu anul 2001. Voi încerca sa le evit pe cele apărute anul acesta pentru că voi face un top separat. Sunteţi pregătiţi!?

Trilogia Bourne. Filmele cu Jason Bourne nu sunt doar trei însă unul a fost făcut în 1988, deci în alt secol, iar în The Bourne Lagacy personajul care a făcut celebră seria nu există. Rolul principal e jucat de Jeremy Renner care dă naştere unui alt personaj.

Trilogia Bourne

Când mă refer la trilogie vorbesc de filmele în care Matt Damon se află în distribuţie: The Bourne Identity (2002), The Bourne Supramecy (2004) şi The Bourne Ultimatum (2007). Am pus aceste filme în capul listei pentru că toate sunt cam la acelaşi nivel iar ultimul e cam singurul care a reuşit să încânte atât masele cât şi Academia Americană de Film, câştigând trei Oscaruri, pentru montaj, montaj sonor şi sunet.

Argo e singurul film cu spioni din acest secol care a câştigat Oscarul pentru principalele categorii, cel mai bun film şi cel mai bun scenariu adaptat. Nu se bazează prea mult pe acţiune ci mai mult pe dramă. Nu o sa va dau mai multe detalii pentru că veţi găsi o cronică a lui pe cafeagratis.ro.

Skyfall este, cel puţin financiar, cel mai de succes film din seria James Bond, până la apariţia recentă a noului film Spectre, pe care încă nu l-am văzut. Aşadar nu pot face nici o comparaţie între cele două. Skyfall are acele ingrediente care să îi aducă publicul în cinematografe însă nu e un film perfect.

Kingsman e primul film cu spioni din listă care are o tentă comică. Nu ar fi greşit să îi spunem parodie. Are deja o cronică pe site, astfel încât vom trece mai departe. La fel se va întâmpla şi cu Rogue Nation, despre care voi spune că e unul dintre cele mai bune filme cu spioni din seria Mission: Imposible.

Zero Dark Thirthy

The Zero Dark Thirty este un alt film cu spioni despre care am scris. Este un film care a împărţit publicul în două pentru că nu are dinamismul unui blockbuster. E lent dar viu. Pe mine m-a ţinut atent de la cap la coadă. E mai mult un film care ne arată partea cea mai ascunsă a spionajului, în interiorul birourilor. Nu e neaparat un film de teren. Nu veţi vedea curse de maşini sau explozii spectaculoase dar veţi vedea nişte frământări interioare interesante.

Alte filme cu spioni

E vorba de filmele cu spioni pe care nu le-am văzut dar au fost apreciate de publicul larg şi de critici.

Das Leben der Anderen a câştigat Oscarul în 2007 pentru cel mai bun film străin. Îl puteţi găsi sub denumirile Vieţile altora sau The Lives of Others. În el, un securist din RDG este pus să îl spioneze pe un dramaturg bănuit că ar încerca să lupte contra comunismului.

Spy Game a apărut în 2001 şi în el joacă Brad Pitt şi Robert Redfort. Vedem cum un agent CIA află, înainte de a se retrage din activitate, că protejatul său se află în dificultate. Îşi propune să îl salveze după ce a fost închis într-o închisoare străină. Acesta mai are doar 24 de ore de trăit.

Munich a fost foarte aproape de Oscar fiind nominalizat la cinci categorii: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun montaj şi cea mai bună coloană sonoră. Regia îi aparţine lui Steven Spielberg.

Burn After Reading (2008) este regizat de fraţii Coen şi în el joacă George Clooney, John Malkovich şi Brad Pitt. E o dramă cu accente comice. The Tailor of Panama (2001), The Quiet American (2002), A Most Wanted Man (2014) şi Confessions of A Dangerous Mind (2002) ar putea fi alte filme interesante.

În cazul în care ştiţi şi altele, nu ezitaţi să completaţi lista! Toate filmele cu spioni despre care am scris şi voi scrie le veţi găsi dând click pe link-ul anterior.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *