Warcraft

Cele mai interesante filme ce vor avea premiera în 2016

406

Aşa cum suntem obişnuiţi în fiecare an, în lunile ianuarie şi februarie apar în cinematografe cam cele mai bune filme ale anului precedent. Explicaţia ar fi că un film se vinde mai bine dacă e nominalizat sau câştigă Globurile de Aur ori Oscarul. Abia din martie încep să apară filmele produse în anul respectiv, în cazul nostru 2016.

O să începem să enumerăm mai întâi filmele finalizate anul trecut dar care debutează în cinematografe anul acesta.

The Hateful Eight va debuta săptămâna aceasta în cinematografele noastre iar premiera va avea loc la mai puţin de o săptămână de obţinerea Globului de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră. Filmul lui Tarantino a mai fost nominalizat pentru cel mai bun scenariu şi pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. E vorba despre un western a cărui acţiune se petrece la câţiva ani de la terminarea Războiului Civil American. Scenariul e scris de Quentin Tarantino iar în film joacă Samuel L. Jackson şi Kurt Rusell.

The Revenant a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună dramă, cel mai bun actor şi cel mai bun regizor. Pare a fi pelicula care i-ar aduce în sfârşit Oscarului lui Leonardo DiCaprio care până acum a fost nominalizat de patru ori. Premiera filmului în România va avea loc săptămâna viitoare.

The Big Short este o altă dramă interesantă cu şanse la Oscar. În film joacă Brad Pitt, Christian Balle, Marisa Tomei, Ryan Gosling şi Steve Carell. Premiera va avea loc pe 29 ianuarie.

Will Smith va apărea pe ecranele noastre pe 5 februarie în drama sport Concusion, alături Gugu Mbatha-Raw şi Alec Baldwin. Acesta va fi ultimul titlu important pe care va scrie 2015. Urmează filmele considerate a fi făcute în 2016.

Primele două dintre acestea vor fi Deadpool şi God of Egypts, ce vor apărea în februarie, pe 12, respectiv 26. În primul vor juca Ryan Reynolds şi Gina Carano, iar în cel de-al doilea Gerard Butler.

În martie vor apărea London Has Fallen, Kung Fu Panda 3 şi Batman vs Superman: Down of Justice. Ultimul este probabil unul dintre cele mai aşteptate filme cu eroi din 2016 pentru că va încerca să răspundă unei întrebări pe care ne-am pus-o cu toţii în copilărie. Probabil vom afla cine e mai tare dintre Superman şi Batman.

În aprilie se pare că va apărea mult amânatul Jane Got a Gun, un western cu Natalie Portman. Un alt film aşteptat este The Jungle Book. Luna următoare va apărea Captain America: Civil War în care vom vedea o nouă confruntare între eroi. După ce Batman se luptă cu Superman, Captain America va trebui să se lupte cu Iron Man.

În a doua parte a anului vor apărea filme precum Warcraft, Inferno, Doctor Strange, Fantastic Beast and Where to Find Them sau Assasin’s Creed.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *