Acasă Diverse Liste Cele mai promiţătoare seriale noi din toamna lui 2017

Cele mai promiţătoare seriale noi din toamna lui 2017

327
0
DISTRIBUIȚI

În fiecare toamnă am fost obişnuiţi cu seriale şi sezoane noi, iar toamna anului 2017 nu face excepţie. Dintre toate serialele noi am ales cinci pentru a vi le prezenta şi credem că ele îşi vor aduna o serie de fani încă de la primele episoade. Sperăm să aibă sezoane cât mai lungi şi să nu intre pe o lungă listă a eşecurilor.

1.The Deuce

Este probabil cel mai aşteptat serial al toamnei, iar vestea şi mai bună e că acesta va putea fi văzut şi pe micile ecrane din România, fiind distribuit de HBO, începând cu 10 septembrie 2017. Din păcate primul sezon va avea doar 8 episoade.

Distribuţia este un excepţională, avandu-i în prim plan pe James Franco şi Maggie Gyllenhaal, pe care aţi putut să o mai vedeţi în White House Down, Hysteria, The Dark Knight sau Crazy Heart. Ea va fi producatoare, iar Franco va regiza episoadele 3 şi 7. De asemenea, trebuie menţionat că cei doi vor juca roluri duble.

The Deuce este o dramă a cărei acţiune se petrece în anii 70 şi are în centrul ei momentul naşterii industriei pornografice din New York.

2.Alias Grace

Netflix ne va propune pe 3 noiembrie drama biografică Alias Grace, ce are la bază povestea lui Grace Marks, despre care s-au scris multe lucruri de-a lungul timpului. Deşi totul s-a petrecut la mijlocul secolului XIX, despre două dintre crimele în care a fost implicată se fac referiri şi astăzi.

3.Young Sheldon

Fanii serialului The Big Bang Theory au motive serioase de bucurie pentru că Young Sheldon este de fapt un spinoff al celebrului serial în care vor putea vedea cum a evoluat Sheldon Cooper de la vârsta de nouă ani. Filmul este tot o comedie şi va apărea pe micul ecran pe 25 septembrie, fiind difuzat de CBS.

4.The Good Doctor

Tot pe 25 septembrie va avea premiera şi The Good Doctor, însă pe ABC. Filmul este creat de aceleaşi minţi care au stat în spatele serialului House. Are toate premisele de a deveni un serial foarte apreciat numai că în momentul de faţă nu ştim câte episoade va avea ci au fost anunţate doar două episoade, existând posibilitatea unei mici pauze. Probabil dupa acest serial vom privi cu alţi ochi persoanele cu autism sau ADHD.

5.The Mayor

ABC ne propune şi un al doilea serial nou ce va avea premiera pe 3 octombrie. The Mayor este o comedie cu potenţial ce ne spune povestea unui tânăr de culoare care la 27 de ani îţi doreşte funcţia de primar.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ