Acasă Diverse Info Cum a fost creat The Imitation Game

Cum a fost creat The Imitation Game

61
0
DISTRIBUIȚI
The Imitation Game

The Imitation Game este unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2014 şi unul dintre puţinele apreciate atât de criticii de film cât şi de publicul larg.

A fost nominalizat de opt ori la Oscar însă nu a primit trofeul decât pentru scenariu.

Hai să aruncăm o privire în spatele cortinei pentru a vedea cum a fost produs acest film.

Totul a început în urmă cu aproximativ cinci ani când tânărul Ido Ostrowsky, îşi termina stagiul la Gossip Girl. Nora Grossman, la doar 26 de ani, îşi încheiase toate socotelile cu compania lui Paul Scheuring, cel care a creat Prison Break.

Cei doi au descoperit povestea matematicianului Alan Turing şi au văzut în asta o şansă importantă pentru cariera lor. Au decis să o dezvolte şi să o pună pe ecrane.

A început atunci o muncă enormă de cercetare în urma căreia a dat de cartea lui Andrew Hodges numită „Alan Turing: The Enigma”. În 2010 Grossman a reuşit să îl convingă pe acesta să îi dezvolte cartea într-un film. Mai târziu l-a cooptat în echipă şi pe Graham Moore.

Ostrowsky şi Grossman urmau să fie producătorii, iar Hodges scenarist, alături de Moore, care prelua şi rolul de producător.

În 2011, scenariul i-a atras atenţia lui Leonardo Di Caprio, iar Warner Bros era foarte aproape să îl producă, dar în 2012 totul a intrat în impas, iar ca şi alte scenarii bune dar fără nume importante, The Imitation Game risca să stea o perioadă nedeterminată în sertarele unor birouri.

Deşi nume importante şi-au aruncat privirea asupra lui, a durat o perioadă până ce s-a găsit cineva să investească în el.

Din fericire a apărut Teddy Schwarzman care a fost dispus să dea drumul proiectului fără a avea vreun star în producţie. Acesta a mai produs Broken City.

Noul investitor a luat decizia de a se filma în Regatul Unit şi doar cu actori britanici, şi asta nu din patriotism pentru că Teddy e născut în New York.

În opinia mea, acest lucru a privat filmul de cel puţin un Oscar pentru că membrii Academiei Americane de Film dau cu greu distincţii altora.

Au fost angajaţi, pe rând, regizorul norvegian Morten Tyldum, Benedict Cumberbatch şi Keira Knightley.

Un moment de cumpănă a fost în a 46 zi de fimări. Tyldum nu era decis dacă să includă sinuciderea lui Turing, aşa cum prevăzuse în scenariu More, sau nu. Ce a urmat, aţi văzut cu toţii.

Bugetul filmului a fost de 14 milioane de dolari dar incasarile au depăsit cu mult 200 de milioane.

Filmările au început pe 15 septembrie 2013 şi s-au terminat, excluzând micile retuşuri, pe 11 noiembrie 2013.

Maşinăria pe care aţi văzut-o în film este o replică a celei create de Turing şi a fost împrumutată de la Muzeul din Bletchley Park.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ