Danny Collins, drama unui star interpretat de Al Pacino

512

Al Pacino joacă rolul unui star ajuns la vârsta la care ceilalţi privesc în urmă la realizările lor şi îşi plimbă nepoţii prin parc. El trăieşte totuşi drama artistului neînţeles de fani, care îl forţează să cânte aceleaşi piese pe care i le-au impus producătorii şi casele de discuri. Îşi pierde elanul creativ care l-a făcut celebru şi duce o viaţă dezechilibrată.

Lucrurile se schimbă când primeşte o scrisoare de la John Lennon, scrisă în urmă cu 40 de ani, în care acesta îi transmite un mesaj simplu dar plin de învăţăturii: „a fi faimos şi bogat nu schimbă felul de a gândi, nu îţi corupe arta. Numai tu poţi face asta … rămâi fidel muzicii tale, rămâi fidel ţie însuţi!”

Acesta mesaj îi fusese scris după ce starul Beatles îi remarcase teama de a fi celebru, atunci când nimeni nu îl cunoştea.

Primit după aproape jumătate de secol, Danny simte că altfel ar fi fost cariera lui dacă l-ar fi citit la timp. Dar cum niciodată nu e târziu, Collins încearcă să o ia de la capăt, anulându-şi toate concertele, mutându-se într-un hotel şi compunând din nou.

Acţiunea e bifurcată. Pe de o parte avem lupta artistului de a se redefini ca muzician, iar pe de altă parte lupta acestuia de a îşi aduce familia aproape de el.

Există şi o dramă tată-fiu. Collins işi vede fiul prima dată, pe când acesta are propriul copil superactiv şi soţia acestuia aşteaptă să nască din nou. Drama se conturează treptat şi atinge apogeul atunci când descoperă că fiul abia întâlnit suferă de o boală rară şi riscă să îl piardă pentru totdeauna.

Pentru a nu dezvălui tot, mă opresc aici. Filmul te captivează deşi nu putem spune că e unul de Oscar. E condimentat cu puţin umor, fără a îl cataloga a fi comedie, cum vedem pe alte site-uri. Nici la capitolul dramă nu excelează, însă această categorie i se potriveşte cel mai mult.

Nu are momente moarte, iar regizorul îşi face munca după manual, să îi zicem aşa, fără a inova în vreun fel. Scenariul e scris tor de el. Actorii îşi fac şi ei treaba foarte bine şi transmit emoţie. Al Pacino ne arată că mai are încă multe de oferit publicului cinefil.

Rolul fiului i-a fost atribuit lui Jeremy Renner însă în cele din urmă l-a primit Bobby Cannavale. Rolul managerului hotelului îl primese Juliane Moore, dar din cauza unor probleme financiare s-a optat pentru Annette Bening. Ambii s-au descurcat bine însă aş fi fost curios cum ar fi aratat filmul cu Jeremy. Cred că acesta ar fi putut aduce un dramatism suplimentar, însă Cannavale are avantajul de a semana perfect cu Al Pacino. Chiar ai impresia că între ei există o legătură de sânge.

Apariţia lui Juliane Moore nu cred că ar fi schimbat prea mult lucrurile pentru că Annette Bening chiar a făcut tot ce ar fi trebuit să facă.

Un alt lucru interesant e că scenariul a fost în 2011 pe masa celor de la Warner Bros care urmau să îl producă, însă în cele din urma a fost produs de alt studiou.

An: 2015 IMDb: 7,1 Regie: Dan Fogelman Cu: Al Pacino, Jennifer Garner, Christopher Plummer Gen: dramă Durată: 106 minute




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *