Cine e actriţa care a primit rolul principal în Baywatch!?

239

Pe 10 noiembrie, CafeaGratis vă anunţa că Nina Dobrev se luptă cu alte şase actriţe pentru a obţine rolul feminin principal în noul Baywatch. Nu a durat prea mult de atunci şi în urmă cu câteva clipe am aflat cine a obţinut rolul.

Din păcate pentru fanii The Vampire Diaries, rolul îi revine Alexandrei Daddario, pe care noi o vedeam printre favorite. Ne bazam pe faptul că are toate calităţile pentru a îl obţine dar mai ales pentru că jucase cu Dwayne Johnson, de curând, în San Andreas. Johnson primise deja rolul şi este unul dintre producători.

Nu spun că Nina Dobrev nu ar fi talentată însă are marele dezavantaj al înălţimii, doar 1,65 m. Probabil că notorietatea ei, destul de mare, nu ar fi compensat acest dezavantaj.

baywatch

Aşadar, Alexandra Daddario, a doua din fotografia de mai sus, va prelua rolul lui Nicole Eggert, adică o va juca pe Summer. Aşteptăm să vedem cine vor fi colegele ei. Nu e exclus să vedem că Nina Dobrev va primi un rol în film. Am un feeling că una dintre cele şase actriţe ce nu au primit rolul acesta, va primi altul. Să fie N. Dobrev sau Ashely Benson!? Hmm… greu de spus. Voi pe cine aţi vrea!? J

Dwayne a anunţat pe instagram că în curând va fi făcut public numele celei care o va juca pe C. J. Parker, interpretată până acum de Pamela Anderson.

Alexandra Daddario s-a născut în martie, 1986, în New York. O vom mai vedea anul viitor în The Choice şi în The Layover. Trailer-ul, sinopsis-ul şi alte detalii interesante ale primului film le găsiţi pe CafeaGratis.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *