History Channel

History a comandat producerea filmului Barbarians Rising

628

Canalul TV History a comandat producerea unui film prin care să ne spună povestea ridicării şi căderii Imperiului Roman. Filmul se va numi Barbarians Rising, va avea opt părţi, va fi produs de Octomber Films şi va fi distribuit anul viitor  in aproximativ 180 de state , printre care, mai mult ca sigur, şi România.

Adam Bullmore este producător executiv iar Simon George este director executiv. Filmul va fi distribuit de A+E Networks.

Povestea din film va fi spusă din perspectiva liderilor „barbarilor” care au zguduit imperiul. Aceştia sunt nouă dintre cei mai de temuţi războinici din acea perioadă, prin faptul că au fost crescuţi să nu aibă frică şi să lupte pentru ce credeau că li se cuvine. În plus, faima lor a fost construită oarecum şi de frica romanilor, care îi vedeau ca pe nişte sălbatici, fără constinţă şi cu sânge rece.

Printre liderii pe care îi vom vedea în film se numără Hannibal, Spartacus, sclavul luat de pe teritoriile pe care stă astăzi România şi transformat în gladiator, Boudica, războinica celtă, Atilla, şi Arminius. Vom mai vedea triburile de goţi sau de vandali care vor avea şi ele un cuvânt greu de spus.

Cu siguranţă aţi auzit de aceşti războinici şi aţi văzut numeroase filme cu ei, mai puţin de Boudica şi Arminius.

Boudica a fost soţia unui trib celtic controlat de Imperiul Roman. După moartea sotului ei, armatele romane i-au ocupat teritoriul însă s-a răsculat în anul 61 şi a pus în dificultate Imperiul Roman.

Arminius a fost liderul unui trib germanic care i-a administrat imperiului o înfrângere dureroasă în anul 9. Ulterior, acesta a devenit un erou şi un simbol în mitologia germană. A fost luat ostatic de Roma unde a învăţat tactica militară a romanilor, lucru care l-ar fi ajutat atât să anticipeze mişcările adversarilor cât şi să îmbunătăţească tehnica propriei armate. Se pare că la data victoriei nu avea decat 24 de ani.




One thought on “History a comandat producerea filmului Barbarians Rising

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *