Acasă Ştiri Carte Kilipirim, târgul cărţilor cu reduceri, va avea loc săptămâna viitoare

Kilipirim, târgul cărţilor cu reduceri, va avea loc săptămâna viitoare

227
0
DISTRIBUIȚI
kilipirim

Săptămâna viitoare va avea loc în Bucureşti Târgul de carte Kilipirim. Evenimentul se va desfăşura în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, între orele 10:00 şi 21:30, la Unirea Shoping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi. Intrarea este liberă.

Aveţi astfel ocazia de cumpăra cărţi cu reduceri mari dintr-o gamă destul de variată. Printre editurile care vor expune se numără Humanitas, Polirom, Rao, Nemira, Herald sau Corint. Evident, veţi putea întâlni şi oferta unor edituri mai puţin vizibile sau cărţi pe care în mod obişnuit nu le găsiţi în librării. Reducerile pot ajunge chiar şi până la 90%.

Nu veţi găsi doar cărţi la acest târg. Vor participa şi colecţionari cu diverse tipuri de colecţii sau negustori de antichităţi. Evident, preţurile nu sunt fixe în acest caz şi vor fi influenţate de dorinţa dumneavoastră de a le achiziţiona şi de puterea de negociere. Dacă aveţi inspiraţie, puteţi face o investiţie bună.

Târgul de carte Kilipirim a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediţie. Prima a avut loc în 2005. În paralel cu el, va avea loc şi Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare „A Noua Dimensiune”, de unde puteţi cumpăra cărţi de ezoterism şi obiecte ezoterice. Vor fi organizate şi câteva conferinţe pe această temă.

Ideea târgului e aceea de a vinde cărţi cu reduceri astfel încât toate cărţile de pe rafturi vor avea discount. Nu ştim acum cât de reale sunt acestea însă se poate verifica online, oricând. Puteţi intra pe magazinele de cărţi mari, precum Libris, şi veţi vedea care e preţul real. Nu asta ar trebui să fie principala preocupare, însă o înţeleg. La rândul meu fac asta când vine vorba de cărţi ce trec de o anumită sumă.

Dacă sunteţi interesaţi de acest târg, puteţi urmări pagina oficială de Facebook, #f-kilipirim targ de carte cu discount. Acolo veţi găsi informaţii oficiale despre tot ce e nou şi legat de acest eveniment, de la edituri noi până la cărţi noi.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ