Acasă Filme Dramă Les Miserables – un muzical ce va face istorie

Les Miserables – un muzical ce va face istorie

203
0
DISTRIBUIȚI
Les miserables

Am mers la acest film cu gândul că nu am cum să nu văd ceva bun. Erau prea multe date că această producţie nu ar avea cum să fie un eşec.

Vorbim de ecranizarea, probabil, celui mai longeviv musical din istorie, care încă stârneşte interes, chiar dacă e pus în scenă de aproape 30 de ani. Acesta are la bază unul dintre cele mai cunoscute romane ale literaturii universale.

Actorii sunt şi ei foarte buni: Hugh JackmanAnne HathawayRussell Crowe, Amanda Seyfried sau Eddie Redmayne (The Pillars of the Earth), iar regizorul Tom Hooper a câştigat deja un Oscar în 2011 cu „Discursul regelui”.

Les Miserables a adunat deja numeroase premii şi nominalizări. Ele nu reprezintă o garanţie însă sunt un atu important. A strâns până acum 5 nominalizări şi 3 premii la Oscar, 5 nominalizări şi 4 premii BAFTA, o nominalizare şi trei premii la Globurile de Aur. Singurul lucru care nu m-ar fi îndemnat să îl văd ar fi fost faptul că nu prea mă “încântă” musicalurile.

Cu ce avem de-a face

Ei bine, dacă o să credeţi că vă voi povesti filmul, vă înşelaţi. Romanul lui Victor Hugo a fost de atâtea ori pus pe ecran încât îmi e foarte greu să cred că mai există cineva care, chiar dacă nu a citit cartea, să nu fi văzut măcar o ecranizare a acesteia. Filmul transpune povestea hugoniană aproape în detaliu chiar dacă e foarte greu să comprimi în numai două ore jumatate cele peste 1500 de pagini ale romanului. „Les Miserables” emană durere, mizerie umană, foamete, nedreptate, sacrificiu, luptă, idealuri, autodepăşire, vise, speranţă, iubire, inocenţă.

Probabil foarte mulţi vă întrebaţi cum e muzica. Mi se pare destul de bună. Excelează prin melodiile cântate în cor, în special cele pe voci feminine, şi scade prin cele în care lipseşte corul, în funcţie de actor. Vocea lui Russel Crowe, de la început, mi se pare puţin cam groasă faţă de restul actorilor, dar spre final se integrează în decor.

Machiajul e unul impecabil. Reuşeşte să „întoarcă pe dos” personajele, să scoată din ele cele mai abjecte trăiri. A se vedea momentele dintre concedierea Fantinei şi moartea acesteia în care mizeria umană, prin machiaj, este adusă la rang de artă. Foarte bine machiată este şi doamna Thenardier.

Se filmează mult în spaţiu deschis. Locaţiile sunt destul de interesante şi, ce e cel mai important, reuşesc să ne trimită, şi cu ajutorul costumelor, în epoca în care se desfăşoară acţiunea.

A nu se crede că „Les Miserables” e un film perfect. Cei care nu cunosc povestea, s-ar putea să aibă ceva dificultăţi cu trecerea prin diferite perioade de timp. Cum am spus mai devreme, romanul are foarte multe pagini, imposibil de regăsit în numai 157 de minute. Există riscul de a se trece în altă perioadă de timp înainte ca spectatorul să se acomodeze cu cea anterioară. Cum bine amintea cineva, Revoluţia Franceză de la 1832 nu e nici ea prea bine conturată.

Interpretarea actorilor

Cea mai cunoscută ecranizare a romanului „Les Miserables” cred că e cea a lui Josee Dayan din 2000 unde rolurile lui Jean Valjean şi Javert sunt jucate de Gerard Depardieu, respectiv, John Malckovich. Mi-a plăcut atât de mult acea mini-serie încât de câte ori auzeam de cele două personaje, gândul mă ducea la cei doi actori.

În prima scenă din film, Hugh Jackman, împreună cu alţi deţinuţi, încearcă să tragă la ţărm un vapor, iar Russell Crowe priveşte de undeva de sus. Contrastul dintre cei doi e uimitor. Russell e îmbrăcat ireproşabil  în uniformă, iar Jackman e „înfăşurat” în nişte cârpe, plin de mizerie, tuns aproape zero şi cu barba lungă şi crescută neuniform. Dintr-un prim dialog aflăm că Russell îl interpretează pe Javert, iar Jackman pe Jean Valjean. Inevitabil, în capul meu apar primele conexiuni: Russell Crowe – Javert – John Malkovich şi Hugh Jackman – Jean Valjean – Gerard Depardieu.

Dacă Depardieu îl înterpretează pe Jean Valjean ca pe un tip carismatic, plin de umor, Hugh Jackman redefineşte oarecum personajul, îl face mai profund, îi exteriorizează mai bine trăirile. În prima parte a filmului Jackman a jucat impecabil, doar câteva inflexiuni în voce, pentru ca mai apoi să scadă puţin din avânt. Russell Crowe începe filmul timorat dar mai apoi îşi revine, iar Anne Hathaway face un rol bun şi merită Oscarul luat pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Nu cred că e prima dată când auziţi remarcile ăstea, însă nu am auzit pe nimeni să ne atragă atenţia asupra prestaţiei Helenei Bonham Carter (regina Elisabeta din The King`s Speack) care e una cel puţin la fel de bună ca a Annei Hathaway. Un rol bun face şi Sacha Baron Cohen. Ambii îi interpretează pe soţii Thenardier.

Concluzie

Dacă vă plac musicalurile, eu zic că nu trebuie să rataţi Les Miserables. Ideal ar fi sa îl vedeţi la cinema. Dacă nu vă plac, atunci gândiţi-vă de două ori înainte să vă cumpăraţi bilet. Dacă vă hotărâţi să îl vedeţi, nu plecaţi de la ideea că vă duceţi să vedeţi un concert (din păcate mai sunt unii care cred asta) ci la un film, unde povestea e mai importantă decât muzica.


An: 2012 IMDb: 7,7 Regia: Tom Hoper  Cu: Hugh Jackman, Rusell Crowe, Anne Hathaway Gen: dramă, muzical Premii: 3 Oscaruri si inca 5 nominalizari; 3 premii Globul de Aur si inca o nominalizare; 4 premii BAFTA si inca 6 nominalizari Durata: 157 de minute