London Has Fallen poster afis

London Has Fallen – trailer şi sinopsis

267

London Has Fallen este cel mai aşteptat film cu terorişti din prima parte a anului 2016. E de asemenea unul dintre cele mai aşteptate filme cu preşedinţi. Vestea bună este că în urmă cu câteva minute a apărut trailerul acestuia.

În el vedem cum niste terorişti distrug complet Londra pentru a le fi „predat” preşedintele Statelor Unite ale Americii, care venise la înmormântarea prim-ministrului britanic. Poate nu e pe atât de exploziv pe cât ne-am fi aşteptat, însă e un trailer reuşit care însă nu certifică neapărat dacă vom avea de-a face cu un film bun sau mediocru. Nu putem spune că va fi un film catastrofal, avand in vedere sumele investite.

Filmul vine în continuarea peliculei Olympus Has Fallen. În el, Gerard Butler joacă rolul baiatului dur, şef al Serviciilor Secrete, iar Morgan Freeman îndeplineşte rolul purtătorului de cuvânt al Casei Albe. Preşedintele Statelor Unite este jucat de Aaron Eckhart. Regia îi aparţine lui Babak Najafi după ce Antoine Fuqua, cel care a regizat Olympus Has Fallen, a refuzat să stea în spatele camerelor pentru că nu i-a plăcut scenariul.

Sinopsis London Has Fallen. Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii moare în condiţii suspecte. Mai mulţi lideri vin la înmormântarea acestuia, printre care se află şi preşedintele Statelor Unite, ce devine ulterior ţinta teroriştilor. Bineînţeles, serviciile secrete americane vor conclucra cu cele britanice pentru a restabili ordinea. Din păcate, acestea nu pot evita anumite explozii şi dezastre. Vor putea oare să anihileze teroriştii!?

Deşi acţiunea se petrece în Londra, filmările au avut loc atât în capitala Angliei cât şi pe platourile de filmare din Sofia, Bulgaria.

London Has Fallen va avea premiera în Marea Britanie pe 4 martie 2016. Probabil tot pe atunci va apărea şi în cinematografele din România.

În acest moment, Gerard Butler filmează pentru The Headhunter’s Calling. Anul viitor îl vom mai vedea şi în Gods of Egipt, unde va juca alături de Rufus Sewell, Tom Constructorul din The Pillars of the Earth.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *