London Has Fallen poster afis

Martie 2016! Ce filme noi vor apărea în cinematografe!

623

Gala premiilor Oscar a avut loc deja săptămâna trecută astfel încât în scurt timp cinematografia va intra „în normalitate”. Filme produse în 2015 şi care vor avea premiera pe marile ecrane vor fi tot mai puţine şi vor dispărea treptat, făcându-le loc celor pe care scrie 2016.

Filmul care a câştigat marele trofeu, Spotlight, a avut deja premiera săptămâna trecută însă în martie îşi va face apariţia filmul care a primit Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, e vorba de Son of Saul.

În martie vor avea premiera următoarele filme, sortate în funcţie de data apariţiei.

premiere cinema 4 martie

Pe 4 martie vor avea premiera Zootopia, Hand Gestures, A Bigger Splash, The Miracle of Tekir şi The Brothers Grimsby. În afară de primul dintre ele, nici unul nu pare a stârni curiozitatea însă alegerea acestor premiere este pe undeva normală. Publicul încă se află sub „vraja” Oscarurilor şi sunt tentaţi să aleagă filmele premiate în dauna premierelor astfel încât nici un film cu pretenţii nu şi-ar fi dorit să aibă un start prost.

The Brothers Grimsby nu este totuşi un film făcut „din inerţie” pentru că are actori foarte buni precum Sacha Baron Cohen, Penelope Cruz sau Mark Strong. Filmul este o comedie care are câteva premise pentru a fi una reuşită.

Zootopia este o animaţie despre care nu cred că e nevoie să mai spun ceva pentru că cei care iubesc acest gen sunt convins că ştiu despre ce e vorba. În afară de Hand Gestures, care este documentar, celelalte filme care mai au premiera pe 4 martie sunt drame ce cochetează cu misterul.

premiere 11 martie

Pe 11 martie, putem vedea în premieră filmele Son of Saul, Triple 9, The Divergent Series: Allegiant, Bejirao Mastani şi Pattaya. Va fi o săptămână interesantă pentru că sunt curios să văd cum se va poziţiona publicul român, având de ales între un film care a câştigat Oscarul, un film dintr-o franciză cu succes la casă şi un film de acţiune cu potenţial enorm dar care nu prea s-a vorbit de el în presa românească.

Despre Son of Saul s-a tot vorbit de el, mai ales că în distribuţie se află un actor român. Nu cred că mai e nimic de spus nici despre Allegiant pentru că am vorbit deja. Triple 9 este un alt film interesant despre care am vorbit într-un articol anterior. Bejirao Masatani este un film produs de Bollywood iar Pattaya este o comedie în care nişte americani îşi fac vacanţa în Tailanda.

premiere cinema 18 martie

Premierele din 18 martie sunt: Love, Ilegitim, Momentum, Fusi, Kung Fu Panda 3 şi London Has Fallen. Cu siguranţă London Has Fallen va fi cel care va atrage atenţia cel mai mult publicului adult iar adolescenţii şi cei mici se vor orienta spre Kung Fu Panda 3.

Ilegitim este o dramă românească, regizată de Adrian Sitaru şi în care joacă Adrian Titieni. Filmul pare a fi destul de promiţător, fiind premiat la Festivalul de Film de la Berlin, la secţiunea Forum, şi având o notă, în acest moment de 8.9 pe IMDb. Ilegitim spune povestea incestuasă a doi fraţi.

London Has Fallen este un film mult mai mediatizat şi face parte dintr-o franciză de succes. Este o peliculă de acţiune în care joacă Gerard Butler şi Morgan Freeman.

premiere 25 martie

Ultimele premiere ale lunii martie vor avea loc pe 25 iar cap de afiş este Batman V Superman: Dawn of Justice. Filmul pune faţă în faţă doi supereroi iar distribuţia este alcătuită din supervedete precum Ben Aflleck sau Jeremy Irons. Celelalte filme sunt Le dernier loup, Operatiunea Arctic şi Der 7bte Zwerg.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *