Acasă Ştiri Cinematografie Netflix a anunțat data la care va avea loc premiera ultimului sezon...

Netflix a anunțat data la care va avea loc premiera ultimului sezon Bloodline

153
0
DISTRIBUIȚI

Netflix a făcut public primul spot sau primul trailer al ultimului sezon din Bloodline. Prin intermediul acestuia a făcut publică și data la care va fi urcat pe platformă ultimul sezon. După cum suntem obișnuiți, Netflix urcă un întreg sezon odată astfel încât sezonul 3 va fi lansat pe 26 mai 2017.

Sezonul 1 din Bloodline a debutat pe 20 mai 2015 și a avut 13 episoade, iar sezonul 2 a fost lansat pe 27 mai și a avut 10 episoade. Era așadar de așteptata ca și sezonul 3 să aibă lansarea tot în această perioadă.

Bloodline este o dramă de familie pentru că are în mijlocului ei o familie construită pe minciuni, iar lucrurile degenerează mereu astfel că finalul fiecărui sezon se comite câte o crimă care schimbă oarecum parcursul întregii serii.

Netflix a apreciat că serialul nu a avut succesul pe care îl așteptau astfel că sezonul trei a stat mult timp în incertitudine până când în iulie anul trecut a fost anunțat al treilea sezon despre care ni s-a spus doar câte episoade va avea.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ