Acasă Evenimente Teatru Premieră! Un stejar se joacă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

Premieră! Un stejar se joacă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț

125
0
DISTRIBUIȚI
Claudiu Bleont

Pe 4 și 5 februarie se va juca în premieră Un stejar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în prezența actorilor Claudiu Bleonț și Ana Ciontea, de la ora 19:00. Este prima premieră din 2017 a Teatrului Tineretului.

Ineditul piesei constă în faptul că la fiecare interpretare vor participa alți doi actori. În afară de primele două reprezentații au mai fost invitați pentru a juca în piesă Paul Chiribuță, Constantin Cojocaru, Ovidiu Crișan, Ioana Flora, Claudiu Istodor, Maia Morgenstern, Ioana Pavelescu, Oana Pellea și Virginia Rogin.

“Conceptul piesei pornește de la opera de artă An Oak Tree, realizată în 1973 de Michael Craig-Martin, constând într-un pahar cu apă pus pe o etajeră, alături de un text scris, prin care autorul cere privitorului să accepte că a transformat substanța fizică a paharului cu apă în cea a unui stejar. Astfel, spectacolul chestionează natura realității vizibile în arta performativă. Spectacolul de teatru se naște şi trăieşte în mintea spectatorului, demersul scenic fiind doar agentul provocator de gânduri, emoţii şi senzaţii. Imaginaţia receptorului este cea care leagă elementele reale și fictive laolaltă şi le adună într-o poveste coerentă“, afirmă regizorul Bobi Pricop.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ului Teatrului Tineretului, teatrultineretuluint.ro.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ