printul lui dumnezeu

Prinţul lui Dumnezeu de Rene Guitton

309

În urma călătoriei sale în Orientul Mijlociu, Rene Guitton scrie Prinţul lui Dumnezeu, o carte care îşi propune să dezlege misterul legat de existenţa lui Abraham pe Pământ, „certificată” doar de texte vechi şi nimic altceva de care ochiul critic al cercetătorului să se lege.

Nu este o carte filozofică şi nu răspunde unor întrebări fundamentale însă ridică o serie de întrebări, fără răspuns, ce pot constitui baza unei cercetări care să aducă un plus de valoare. Nu cuprinde blasfemii cum probabil s-ar putea crede, ci doar se pun în discuţie probleme juste.

Guitton îşi propune să refacă presupusele călătorii ale lui Abraham din timpul vieţii sale în speranţa că va găsi suficiente informaţii care puse cap la cap să creioneze o realitate plauzibilă. Vizitează monumente şi îşi dă întâlniri cu numeroşi istorici sau practicanţi a numeroase religii. În cele din urmă, din povestirile lui, ajungem la concluzia că acest lucru e aproape imposibil. Din raţionamente ce ţin de marketing turistic sau de ridicarea propriei religii la un rang superior, fiecare interlocutor susţine că deţine adevărul absolut şi plasează evenimentele în oraşul sau ţara sa.

Evident, toate aceste lucruri puse cap la cap, ne împing în mod repetat să ne întrebăm: a existat oare Abraham sau e doar un personaj creat pentru a justifica lucruri şi pentru a întării afirmaţii!? Autorul nu se erijează într-un doct şi nu încearcă să emită judecăţi cu caracter de adevăr. Pur şi simplu observă şi încearcă să înţeleagă.

Limbajul este unul comun, neapelându-se la prea multe neologisme, putând fi înţeles de orice persoană cu studii medii.

„Prinţul lui Dumnezeu” ne ajută să vedem cât de multe asemănări există între foarte multe religii. Mă gândesc doar la Islamism şi Creştinism în acest moment. Ai senzaţia de foarte multe ori că unele diferenţele sunt făcute doar de interpretările unor persoane ce provin din culturi şi civilizaţii diferite, care au interese diferite.

Cartea lui Rene Guitton poate fi utilă unor persoane neiniţiate în acest subiect, însă pentru un „specialist” în Vechiul Testament poate părea superficială. E foarte greu de clasificat şi acest lucru îl recunoaşte şi Irina Mavrodin chiar în prefaţă. Nu este o carte filosofică. Asta am lămurit-o deja. Eseu e poate puţin cam mult. Studii critice, probabil. Mai degrabă cred ca e puţin din amândouă.

Volumul e structurat în trei cărţi care împreună cuprind 11 capitole, completate cu o postfaţă.

Minerva, 2007 – 304 pagini Format 14×21 – Copertă broşată – ISBN 978-973-21-0885-7 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *