Prison Break

Prison Break va reveni pe ecrane cu un nou sezon

353

Nu că ar fi o mare surpriză dar acum e oficial. Fox a confirmat că Prison Break va reveni pe micile ecrane cu noi sezoane prin difuzarea unui spot de numai 15 secunde în care apare Dominic Purcell şi Wentworth Miller, cei care joacă rolurile fraţilor Michael Scofield  şi Lincoln Burrows, dar şi printr-un comunicat de presă.

Ştirea nu e tocmai nouă pentru că se ştia de revenirea serialului încă din august, atunci când se auzea că serialul va fi produs pentru 2016 iar sezonul va avea zece episoade fără a se şti dacă va urma şi un al doilea sezon. Fox nu a confirmat aceste informaţii ci s-a rezumat la a spune că Dominic Purcell şi Wentworth îşi vor relua rolurile şi echipa principală va fi refăcută aproape în întregime. Va reveni inclusiv echipa de producţie anterioară alcătuită din Moritz, Adelstein, Olmstead etc.

Din păcate nu ne-a fost dezvăluit scenariul şi nici prea multe detalii. Cei de la Fox au spus că vor reveni cu mai multe informaţii în curând. Acţiunea va fi cel mai probabil reluată la câţiva ani distanţă de la ultimul sezon produs deja. A trecut ceva timp de când am văzut serialul dar din câte îmi amintesc Sara a supravieţuit şi am toate motivele să cred că va apărea în continuare.

Primul sezon din Prison Break a avut premiera pe 29 august 2005 şi a avut 22 de episoade, la fel ca sezonul 2. Celelalte două sezoane au avut 13, respectiv 24 de sezoane. Ultimul episod a fost difuzat pe 24 mai 2009.

De la terminarea sezonului 4 şi până în prezent Wentworth Miller a mai jucat în filme precum Resident Evil: Afterlife, The Loft, The Flash sau Superhero Fight Club. În ultimele două a jucat şi Dominic Purcell. Cei doi vor mai juca împreună în serialul Legends of Tomorrow ce e programat să apară anul acesta.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *