Acasă Cărţi Romane Ritornela foamei, de J.M.G. Le Clezio

Ritornela foamei, de J.M.G. Le Clezio

107
0
DISTRIBUIȚI
Ritornela foamei, Le Clezio

Ritornela foamei apărea pentru prima dată în 2008, anul în care autorul ei câştiga premiul Nobel pentru literatură. E vorba, bineînţeles, de J.M.G. Le Clezio. Polirom o publica un an mai târziu în limba română.

Te-ai aştepta ca o astfel de carte să fie explozivă, să te captiveze încă de la primele pagini şi să te facă prizonierul ei până la ultimul rând. Din păcate, eu nu am fost atât de captivat însă am avut tot timpul curiozitatea de a gasi explozia până la finalul ei. Nici nu mai contează dacă am găsit-o sau nu.

Ritornela foamei e carte cu un titlu pretenţios însă foamea nu e prezentă decât la finalul ei. În prima jumătate, şi în câteva zeci de pagini după, ni se construieşte imaginea reprezentativă a clasei de mijloc, uşor înstărită, din perioada interbelică, din inima Parisului.

E o carte ce se citeşte cu uşurinţă şi plăcere pentru că frazele sunt construite inteligent. Cu toate acestea, ai mereu impresia că autorul nu vrea să împartă povestea cu tine dar îi e teamă să îţi spună asta. Trebuie să amintim că eroina Ethel este imaginea fidelă a mamei sale sau cel puţin aşa cum a perceput-o Le Clezio. Romanul îmbină propriile amintiri ale autorului cu ficţiunea.

Sinopsis Ritornela foamei. Ethel este o fetiţă de numai 12 ani atunci când îşi pierde străunchiul, pe domnul Soliman. Acesta îi lasă întreaga avere care e gestionată de tatăl său, din cauza vârstei. Cu puţin înainte de a împlini 18 ani, tatăl său este înşelat de un prieten şi pierde totul, inclusiv averea lui Ethel. Asta se întâmpla în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar odată cu venirea lui, sărăcia s-a accentuat.

Polirom, 2009 – 235 de pagini – Format 13×20 – Copertă cartonată – ISBN 978-973-46-1443-1

VEZI PRETUL ACTUAL PE:

LIBRIS    ELEFANT

LĂSAȚI UN MESAJ