Acasă Turism Africa Seychelles, locul în care îţi poti bea cafeaua lângă numeroase specii pe...

Seychelles, locul în care îţi poti bea cafeaua lângă numeroase specii pe cale de dispariţie

87
0
DISTRIBUIȚI

Dacă sunteţi un iubitor al naturii şi vă doriţi o vacanţă exotică, Seychelles este una dintre recomandările noastre. Nu este o vacanţă prea ieftină, însă e una dintre acelea pentru care  merită să economiseşti o viaţă pentru a te bucura de ea, măcar o singură dată.

Scurtă istorie

Seychelles este un arhipeleag din Oceanul Indian, format din 116 insule, pe coasta de est a continentului african, puţin deasupra insulei Madagascar. Foarte mult timp a fost o insulă neatinsă de picior de om până când a fost descoperită de navigatori, printre care şi Vasco Da Gama, devenind astfel un punct de tranzit, pentru comercianţi, între Asia şi Africa.

Nu întâmplător, numele acesteia a fost primit după Jean Moreau de Sechelles, ministrul de finanţe al Franţei din timpul domniei lui Ludovic al XV-lea. Înainte ca francezii să exercite controlul asupra acesteia, începând cu 1756, Seychelles era foarte des vizitată de piraţi.

Importanţa comercială a insulei a fost sesizată şi de britanici, astfel încât au disputat-o o lungă perioadă cu francezii.  Marea Britanie a preluat controlul în fapt al acesteia în 1810, după câştigarea insulei Mauritius, şi de drept în 1814, prin Tratatul de la Paris.

În 1903, Seychelles a devenit o colonie a coroanei britanice, separată de insula Mauritius, iar în 1976 i-a fost recunoscută independenţa, însă ca republică în interiorul Commonwealth-ului.

Particularitaţi

Aici veţi găsi aproximativ 45 de insule din granit, considerate printre cele mai vechi şi mai dure de pe întreaga planetă. Multe dintre acestea sunt nelocuite pentru a se conserva peisajul. Cele mai mari sunt Mahe, Praslin şi Silhoutte Island.

La nord de acestea, puteţi vizita două insule de corali: Denis şi Birt. Acestea nu sunt însă singurele.

Clima este echilibrată şi datorită faptului că insulele sunt mici şi sunt plasate în ocean, umiditatea este puţin cam ridicată. Temperatura medie este cam de 25-26 de grade Celsius, dar, în funcţie de perioadă, vă puteţi bucura, în medie, cam de 200 de ore însorite pe lună.

Dacă vă hotărâţi să vizitaţi ţara, trebuie să vă informaţi foarte serios în legătură cu legislaţia ce protejează mediul înconjurător pentru că amenzile sunt foarte severe, iar lucrurile care vă sunt interzise aici depăsesc cu mult numărul celor interzise în alte ţări, protectoare ale naturii.

Aici sunt multe specii de floră şi faună ce nu pot fi găsite în alte locuri de pe planetă. Un exemplu ar fi Papagalul Negru, considerat pasăre naţională. Există aproximativ 75 de plante endemice (care nu pot fi găsite în altă parte).

Oricât de mult vă plac orhideele, va recomand să nu le rupeţi deoarece unele dintre acestea fac parte din speciile ce nu trăiesc decât pe anumite insule din arhipeleag şi sunt protejate foarte strict, riscând astfel să vă prelungiţi vacanţa pe termen nelimitat.

Ce dicţionare să luaţi cu voi

Dacă vă descurcaţi cu engleza şi franceza, nu aveţi nevoie de nici un dicţionar. Pe insulă cele două sunt limbi oficiale, la care se mai adaugă limba baştinaşilor, dar mă îndoiesc că veţi găsi un astfel de dicţionar.

Cursele aeriene spre vacanţa exotică

Spre Seychelles au curse şase companii aeriene. Din pacate pentru români, nu cred că există vreo cursă directă până în arhipeleag, din România.

Cazare

În fiecare insulă veţi găsi numeroase hoteluri decente. Foarte multe dintre acestea îmbină luxul cu ecologismul oferind o atmosferă unică, prin peisajele din jurul lor. Nu este exclus ca în timp ce vă beţi cafeaua în faţa hotelului să fiţi acompaniaţi de broaşte ţestoase, aflate în libertate.

Preţurile hotelurilor sunt variate astfel încât vă recomand să vă interesaţi de oferta tuturor hotelierilor pentru a nu cădea în capcana de a plăti 500 de euro pe noapte la un hotel care e vecin cu altul de 5-6 ori mai ieftin.

Luaţi în calcul şi faptul că există localnici care sunt dispuşi să vă cazeze pentru o sumă modică. Aceştia nu sunt foarte greu de găsit dacă daţi un simplu search pe Google.

În ce perioadă e recomandată vizitarea insulei

Datorită climei, puteţi vizita arhipeleagul oricând vă doriţi, însă în funcţie de scop, există anumite recomandări. 

Daca vă doriţi să urmariţi păsările, sunt trei perioade recomandate. În aprilie puteţi urmări împerecherea lor, în mai-septembrie le puteţi admira cuiburile, iar în octombrie aveţi ocazia să vedeţi migraţia lor. 

Pentru scufundat puteţi merge fie în martie-mai, fie în septembrie-noiembrie. Din octombrie până în aprilie puteţi pescui, iar din mai până în septembrie puteţi face drumeţii.

Adepţii navigatului pot veni aici oricând.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ