Acasă Filme Istoric Spotlight, filmul care a câştigat Oscarul în 2016

Spotlight, filmul care a câştigat Oscarul în 2016

198
0
DISTRIBUIȚI
spotlight

Dacă nu ştiţi povestea după care a fost inspirat acest film, şi mai exact momentul în care se petrece, veţi avea senzaţia în prima parte că e vorba de un film de epocă, deşi există lucruri care se bat cap în cap. De exemplu, hainele ziariştilor ne duc cu gândul la anii 70-90, însă mobila redacţiei ne contrazice prin faptul că se vede că e făcută din pal melaminat şi nu din lemn brut, cum se făcea în urmă cu 40 de ani.

Ne dăm seama că acţiunea se petrece la începutul secolului XXI după ce investigaţia ziaristică este întreruptă de atentatul terorist de la WTC din 11 septembrie 2001. Aceste detalii nu răpesc dar nici nu amplifică farmecul filmului, care nu cred că e nici printre cele mai bune filme ce au câştigat Oscarul dar nici printre cele mai proaste. Având în vedere ce filme au fost nominalizate la categoria de cel mai bun film, anul acesta, cred că Spotlight a meritat trofeul.

În România filmul nu poate avea acelaşi impact precum în statele din Europa de Vest sau în America din simplul motiv că noi suntem preponderent ortodocşi iar ei catolici. Cu toate acestea Spotlight este un film plăcut, pe care îl urmăreşti fără a simţi că îţi pierzi vremea cu el.

Dacă vreţi să vedeţi un film cu ziarişti, în care se fac anchete importante şi periculoase, iar acesta vi se pare că se „strecoară” prea uniform şi prea lent, atunci vă recomand Kill The Messenger, un film despre care CafeaGratis intenţionează să scrie în următoarele zile.

Revenind la Spotlight, actorii au o prestaţie foarte bună, în acelaşi stil cu care ne-au obişnuit până acum, cu o singură excepţie. Mark Ruffalo vine cu gesturi pe care nu le-am mai văzut la el până acum, deşi cred că în Foxcatcher am văzut câteva. Atunci când face investigaţii, deşi este un ziarist vertical, are tendinţa de a sta cu coloana vertebrală îndoită. Acest lucru nu este însă un minus.

Coloana sonoră este foarte bună însă muzica de pe ea este simplă iar acest lucru face ca acest aspect să nu îl putem trece nici la minusuri dar nici la plusuri.

Sinopsis Spotlight. Editorul şef al ziarului Boston Globe se pensionează iar locul lui este luat de un evreu cu o viziune diferită care îşi propune să ancheteze abuzurile sexuale ale preoţilor catolici asupra copiilor. Acest lucru cade în sarcina echipei Spotlight, din cadrul ziarului, compusă, printre alţii, din personajele jucate de Mark Ruffalo, Rachel McAdams şi Michael Keaton.

Investigaţia nu este una uşoară iar subiectul e unul cu greutate, având în vedere că doar în Boston sunt descoperiţi nu mai puţin de 90 de preoţi pedofili. Ziariştii trebuie să lupte împotriva curentului şi să facă faţă piedicilor puse de Biserica Catolică.

An: 2015 IMDb: 8,2 Regie: Tom McCarthy Cu: Mark Ruffalo, Rachel McAdams, Michael Keaton Gen: biografic, dramă, istoric

LĂSAȚI UN MESAJ