Baywatch

Ştim când va apărea noul Baywatch!

613

Se pare că informaţiile despre Baywatch sunt menite să apară pe rând, în fiecare săptămână cel puţin câte una. Astăzi am aflat când va apărea noul Baywatch pe micile ecrane. Data e 19 mai 2017, deci cam peste un an si încă puţin. Distribuţia completă nu este cunoscută sau cel puţin nu este anunţată.

Ultimul nume anunţat de Dwayne Johnson pe Instagram este cel al lui Ilfenesh Hadera. Despre aceasta, The Rock a spus că va juca rolul unei femei pe care el o va curta în serial.

Actriţa nu este foarte cunoscută pentru că şi apariţiile ei pe ecrane sunt reduse. A prins câteva episoade în Show Me a Hero, The Blacklist sau Chicago Fire însă pare a avea o prezenţă mai consistentă în Billions.

Până acum din distribuţie mai fac parte Dwayne Johnson, Alexandra Daddario, Zack Efron şi Kelly Rohrbach. Pentru rolul Alexandrei Daddario s-a luptat şi Nina Dobrev.

Serialul original a avut premiera în 1989 pe NBC. Pamela Anderson nu a apărut în primul sezon ci mai târziu. Succesul nu a venit rapid. După primul sezon, audienţele au fost extrem de mici astfel încât nu se mai punea problema celui de-al doilea sezon, care până la urmă a apărut în 1991.

În total, serialul original a avut 11 sezoane, iar ultimul dintre ele a apărut în 2011. Cu excepţia primului sezon, care a avut 21 de episoade, toate celelalte sezoane au avut câte 22 de episoade.

Revenind la noul Baywatch, acesta va păstra tiparul serialului original însă actorii vor fi schimbaţi complet şi e uşor de înţeles de ce.

Au existat voci care au spus că filmul va arăta diferit, având mai multă comedie. Nu există nimic oficial legat de scenariu însă putem observa că s-au păstrat personajele iniţiale, cel puţin cele importante.

Dwayne Johnson are şi calitatea de producător. Regia îi aparţine lui Seth Gordon, cel care e responsabil şi de Horrible Bosses sau Identity Thief.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *