The Last King of Scotland

The Last King Of Scotland (2006)

725

„Ultimul rege al Scoţiei” e un film ce îţi ridică semne de întrebare chiar înainte de a îl vedea. A avut oare vreodată Scoţia rege!? E o întrebare care îi frământă probabil pe mulţi când aud titlul acestui film. Spre surprinderea mea, se pare că da. Scoţia a fost, cândva, pe la începutul secolului XVII, regat. Dar acţiunea filmului are loc în secolul XX şi undeva departe de Europa. Mai exact, în inima Africii.

Bazat pe cartea cu acelaşi nume, scrisă de Giles Foden, filmul forează adânc în interiorul unui personaj pe cât de carismatic pe atât de nociv propriei ţări, Idi Amin, cel de-al treilea preşedinte al Ugandei. Acesta este instabil emoţional, trecând uşor de la momente de furie la cele în care îi dau lacrimile. Adesea are momente în care devine paranoic.

Iubitor al Scoţiei, acesta dezvoltă o relaţie specială cu un tânăr scoţian, proaspăt absolvent al Facultăţii de Medicină în ţara sa, ajuns în Uganda pentru a combina distracţia cu ajutorul umanitar.

La început, Garrigan, tânărul de care vorbeam, e fascinat de Amin pentru ca într-un final să nutrească faţă de el un sentiment de ură şi dispreţ, din momentul în care îşi dă seama atât de sălbăticiile săvârşite de dictator cât şi de complicitatea lui. Are remuşcări şi încearcă mai întâi să îndrepte răul făcut şi apoi să se întoarcă în Scoţia, dar îşi dă seama că aceste lucruri sunt aproape imposibil de realizat.

Idi Amin, personajul

Interpretat fabulos de Forest Whitaker, Idi Amin ni se relevă ca un om imatur, lipsit de educaţie, instabil emoţional, paranoic şi cuprins de teama de a pierde puterea sau de a fi asasinat. Vede comploturi în aproape orice gest al celor care îl înconjoară şi, orbit de furie, curmă vieţi fără nici o remuşcare.

Părăsit de tată pe când era mic şi trăind în mizerie alături de mama sa, acesta cunoaşte sărăcia în cele mai negre feţe ale ei. De la o vârstă fragedă, pentru a îşi câştiga existenţa, devine ajutor în armata britanică pentru ca mai apoi să devină soldat.

Mai târziu ajunge preşedinte şi viaţa lui se schimbă radical. Trecerea bruscă de la sărăcia în care se afla la opulenţa ce i-o oferă funcţia, dar şi lipsa educaţiei, îl fac să devină un monstru.

Nicholas Garrigan

Nu a existat în realitate, fiind doar un personaj fictiv însă foarte inteligent creat. E opusul lui Idi Amin. Cele două personaje sunt puse oarecum în antiteză. Scoţianul provine dintr-o familie înstărită de la mijlocul secolului XX şi reprezintă aristocratul tipic: se naşte şi creşte într-un mediu lipsit de griji, cu oameni pregătiţi să îşi dea viaţa pentru ca el să se simtă bine, urmează studii înalte şi are „rezervată” încă de la naştere o slujbă de prestigiu.

Garrigan deviază foarte puţin din tiparul acesta fără a se îndepărta foarte mult de el. După terminarea facultăţii, alege să fie „doar” medic de familie, ceea ce nu e tocmai pe placul părinţilor.

Pentru a scăpa de ochii tatălui său, care parcă îi reproşează că şi-ar fi dorit mai mult pentru el, se hotărăşte să plece într-o ţară exotică, aleasă la întâmplare, pentru a pune în practică ceea ce învăţase în facultate dar şi pentru a se distra.

Pleacă în Uganda unde se confruntă brusc cu realitatea crudă. Îşi dă seama că a ales o ţară unde 80% din populaţie preferă să meargă la vraci decât la doctor. Chiar dacă vine cu scopul de a ajuta săracii, într-un final e atras tot de opulenţă şi devine medicul personal al lui Amin.

An: 2006 IMDb: 7.7 Regie: Kevin Macdonald Cu: Forest Whitaker, James McAvoy Gen: dramă, thriler Premii: a primit Oscarul şi Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal şi a fost nominalizat de cinci ori la BAFTA Durată: 123 minute.

Idi Amin, dictatorul

Făcând abstracţie de cele povestite în film şi carte, cifrele şi datele realităţii sunt extrem de crude, iar Idi Amin poate ocupa lejer un loc între primii 10 dintre cei mai cruzi dictatori ai planetei.

Cunoscut ca „măcelarul din Uganda”, acesta a fost un dictator militar şi al treilea preşedinte al Ugandei, conducând această ţară timp de opt ani, în perioada 1971-1979. În tot acest timp, populaţia a trebuit să îndure gravele încălcări ale drepturilor omului, represiunile politice, persecuţiile etnice, execuţiile extrajudiciare, nepotismul, corupţia, gestiunea defectuasă a economiei etc, generate de un conducător paranoic, acuzat de canibalism.

Numărul persoanelor ucise de regimul său este estimat de către observatorii internaţionali şi de grupurile pentru apărarea drepturilor omului ca variind între 100.000 de 500.000.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *