În toamnă vom vedea ultimul sezon din The Vampire Diaries! Serialul nu va mai fi prelungit!

374

În această toamnă vom vedea în premieră cel de-al 8-lea sezon din The Vampire Diaries, care este în egală măsură și ultimul sezon. Producătorii ne-au anunțat în mod oficial că sezonul nouă nu va fi produs.

Vestea nu este un care să ne ia prin surprindere. Din contră, faptul că se produce sezonul opt poate fi cu adevărat o surpriză. După ce Nina Dobrev a ieșit din serial pe la finalul sezonului șase, mulți s-ar fi așteptat ca sezonul șapte să fie ultimul.

Din fericire, acesta a mai continuat cu încă un sezon însă alți doi actori importanți, Ian Somerhalder și Kat Graham, au lăsat de înțeles că rolurile lor se vor termina în curând.

Ian îl interpretează pe Damon Salvatore, un personaj cheie în serial. După ce a ieșit din peisaj Elena, un alt personaj cheie, ar fi fost prea mult să dispară și Damon, care în ceea ce privește intriga serialului, este cel mai important personaj.

Nu a spus încă nimeni asta oficial, însă sunt motive să credem că Nina Dobrev va reveni pe finalul acestui sezon. Vom vedea dacă avem dreptate.

Sezonul opt din The Vampire Diaries va debuta pe ecrane pe data de 21 octombrie 2016.




One thought on “În toamnă vom vedea ultimul sezon din The Vampire Diaries! Serialul nu va mai fi prelungit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *