Acasă Filme Biografic The Walk 2015

The Walk 2015

153
0
DISTRIBUIȚI
The Walk

Pe 7 august 1974, francezul Philippe Petit trecea de mai multe ori de pe acoperişul unuia dintre turnurile gemene, WTC, pe acoperişul celuilalt, mergând pe sârmă. Acest fapt este o realitate pe care nu o poate nega nimeni, fiind sute de martori. Până în prezent, nimeni nu a mai făcut asta.

Mai târziu, francezul îşi scrie biografia, care poate fi puţin „înflorită” dar nu avem nici un drept să judecăm noi. Anul trecut a apărut şi filmul, bazat pe această biografie, şi chiar dacă nu e o capodoperă, chiar dacă nu am văzut interpretările celorlalţi actori în celelalte filme cu pretenţii, pot să spun, fără nici cel mai mic dubiu, că Joseph Gordon-Levitt  merită anul acesta cel puţin o nominalizare la Oscar. Joacă impecabil şi, din punctul meu de vedere, reprezintă sarea şi piperul din film.

The Walk e puţin mai dinamic în prima jumătate de oră pentru ca mai apoi să se transforme treptat într-unul care pune accentul pe tensiune. Chiar dacă stai lejer în scaunul de cinema, mai ales dacă îl vezi în varianta 3D, există şanse foarte mari să ai pusee de ameţeală.

Cu toate acestea, punctul forte al filmului nu e reprezentat de acest lucru ci de limba şi accentul aferent ei vorbită de Joseph Gordon-Levitt. Nu e nici engleză, nici franceză ci un pic din amândouă.

Regia îi aparţine lui Robert Zemeckis şi a reuşit să scoată maxim din ce putea scoate din scenariul ăsta. Cu toate acestea, scenariul nu e chiar perfect iar el a fost scris de acelaşi Zemeckis, împreună cu Christopher Browne, dar să nu uităm că el trebuia să respecte paginile unei cărţi.

Actorii, indiferent de numelor şi notorietatea lor, nu au arătat o clipa că nu stăpânesc arta actoriei. Imaginea e impecabilă. Coloana sonoră nu prea e prezentă dar nici nu se simte nevoia ei pentru că nici dramatismul nu e chiar atât de intens fiind îndepărtat de faptul că totul se poate anticipa.

Într-o oare care măsură, putem spune că The Walk este un film motivaţional. Totul e făcut profesionist iar singurul lucru care mă împiedică să nu îi dau o notă mai mare de 8 este scenariul, care nu e slab dar nu are suficientă sare şi piper. Cu toate acestea, nu e deloc pierdere de vreme să vă uitaţi la el. Depinde acum şi ce aşteptări aveţi.

Sinopsis The Walk. Phillipe este un tânăr care a încercat tot timpul să trăiască clipă, să aibă vise şi să caute mereu să şi le împlinească. Una dintre plăcerile lui e mersul pe sârmă şi ajunge la un moment dat să îşi câştige existenţa din asta.

Într-o zi află din ziare că americanii sunt pe cale să termine construcţia turnurilor gemene, cunoscute drept World Trade Center. Visul lui devine brusc acela de a merge pe sârmă între vârfurile acelor turnuri. În film vedem cum încearcă să îşi realizeze visul, fentând legea, pentru că o astfel de acrobaţie, la 400 de metri înălţime, nu primeşte niciodată autorizaţie.

An: 2015 IMDb: 7.5 Regie: Robert Zemeckis Cu: Joseph Gordon-Levitt, Ben Kingsley şi Charlotte Le Bon Gen: aventuri, biografic, thriller Ecran: 3D

LĂSAȚI UN MESAJ