vikings

Vikings, primul trailer al sezonului 4

2177

Vikings este unul dintre puţinele seriale de succes lansate pe un canal tv de documentare. Acest lucru a făcut posibilă lansarea în noaptea aceasta a trailer-ului sezonului 4, pe care aveţi ocazia să îl vedeţi în josul paginii.

Decizia creării sezonului patru a fost luată după difuzarea primelor cinci episoade din sezonul trei, când audienţa a depăşit aşteptările, peste 4 milioane de telespectatori. Cifra nu e mare în comparaţie cu alte seriale însă faţă de media avută de History e semnificativă.

Filmările au început deja în această primăvară în Irlanda şi încă nu s-au terminat. Iată ce ştim până acum din sezonul viitor, chiar de la creatorul serialului, Michael Hirts!

Bjorn Lothbrok se va retrage în pădure pentru a îşi găsi liniştea dar un urs nu îi va da pace. 

La finalul celui de-al treilea sezon, Ragnar îşi înscenează propria moarte pentru a se infiltra în Paris. Cu această ocazie îşi dă seama cine îi duce dorul cu adevărat şi descoperă secrete pe care nu şi le-ar fi închipuit niciodată că ar exista.

Acesta se va recupera după evenimentele din sezonul trei şi vor avea loc câteva răsturnări de situaţie în legătură cu relaţiile acestuia cu fosta lui soţie, Lagertha, cu fratele său, Rollo, şi cu cel mai bun prieten, Floki.

Acţiunea se va extinde în locaţii surprinzătoare pentru un serial cu vikingi. Întrebat dacă va exista un salt în timp între sezoanele trei şi patru, Hirst a spus că e foarte probabil să fie aşa. Având în vedere că ştie deja toată acţiunea şi luând în calcul modul lui de a se exprima, de a transmite ceva, păstrând însă misterul, putem spune că va exista un salt în timp însă nu ştim cât de mare.

Primul episod din serial a fost difuzat de History pe 3 martie 2013, iar ultimul episod din sezonul 3 a apărut pe 23 aprilie. Primul sezon a avut nouă episoade iar următoarele două câte zece. Ca atare, cel de-al patrulea sezon va avea în jur de zece sezoane şi va începe în februarie-martie 2016. Asta dacă nu ne va fi făcută o surpriză plăcută.

În primele trei sezoane, în Vikings au jucat actori precum Travis Fimmel (Ragnar), Clive Standen (Rollo), Katheryn Winnick (Lagerta) sau Maude Hirst (Helga). 

Marea majoritate a actorilor erau aproape necunoscuţi înainte de lansarea primului episod. Unii dintre ei mai avuseseră roluri secundare în filme cunoscute dar nu foarte apreciate. Cu siguranţă Vikings reprezintă o rampă de lansare sau relansare importantă pentru fiecare dintre ei.


TAG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *