Acasă Filme Dramă Zero Dark Thirty (2012) – cum a fost prins bin Laden

Zero Dark Thirty (2012) – cum a fost prins bin Laden

228
0
DISTRIBUIȚI
Zero Dark Thiry

Zero Dark Thirty ne prezintă, neoficial, culisele celei mai cunoscute vânătorii de oameni din istorie. Spun asta fără nici o trimitere spre canibalism. Vânatul nu este nimeni altul decât Osama bin Laden, fostul terorist numărul 1 al planetei de după 11 septembrie 2001.

Filmul are şi ceva accente feministe, deşi nimeni nu a spus-o până acum. După ani buni de cercetări, în care nu s-a mişcat aproape nimic în descoperirea teroristului, intră în scenă Maya (Jessica Chastain), un tânăr agent CIA, care după eforturi susţinute reuşeşte să găsească adăpostul lui bin Laden. Chiar şi după acest moment, aproape nici unul dintre şefii ei (toţi bărbaţi) nu o ia în seamă şi astfel că mai trec câteva luni până la capturarea acestuia.

Cei care ştiu despre ce e vorba în film şi sunt interesaţi să vadă cum a fost capturat Osama bin Laden, vor trebui să aştepte finalul filmului pentru că până atunci nu vor urmări decât modul în care s-a ajuns la capturarea lui. Poate şi din cauza asta mulţi au fost dezamăgiţi şi i-au acordat note mici.

Chiar dacă nu există prea multă acţiune, iar tensiunea atinge rareori cote înalte, filmul curge lent, fără momente de plictiseală, cel puţin pentru mine. Deşi sunt unele voci care spun că scenariul a fost scris având în faţă documente oficiale clasate, CIA neagă acest lucru. Aşadar, chiar dacă s-a vrut să se facă lumină în acest caz, vom rămâne în continuare în beznă.

Dincolo de film, sunt persoane care susţin că fotografiile care ne-au fost prezentate odată cu capturarea lui Osama bin Laden au fost trucate şi că acesta trăieşte, dar nu mă mai surprinde nimic. În România sunt mulţi oameni care şi acum susţin că Ceauşescu şi Elodia trăiesc şi se ascund prin nu ştiu ce ţări. 😀

An: 2012 IMDb: 7,4 Regia: Kathryn Bigelow Cu: Jessica Chastain, James Gandolfini, Joel Edgerton, Chris Pratt, Jeremy Strong, Scott Adkins Gen: acţiune, dramă, istoric, thriler Durata: 157 de minute Premii: a câştigat Oscarul pentru cel mai bun montaj de sunet şi a primit alte 4 nominalizări, printre care şi cea de cel mai bun film; a câştigat Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă şi a primit alte 3 nominalizări; a primit 5 nominalizări la BAFTA

LĂSAȚI UN MESAJ