Acasă Cărţi Eseu Zeul care a dat greş, Richard Crossman

Zeul care a dat greş, Richard Crossman

205
0
DISTRIBUIȚI
Zeul care a dat gres
cafeagratis.ro

Deşi pe copertă Richard Crossman ocupă spaţiul autorului, Zeul care a dat greş nu este scrisă de el decât în mică măsură, aproximativ zece pagini, cu titlu de introducere. La ediţia din 2001, David C. Engerman mai adaugă şi ele 30 de pagini adunate sub titlu „cuvânt înainte”.

El îşi începe rândurile astfel: „Zeul care a dat greş este, în multe privinţe, autobiografia colectivă a unei generaţii.” Are dreptate pentru că în ciuda faptului că numărul celor care au contribuit la scrierea acestui volum e limitat, aceştia sunt reprezentativi pentru foarte multe clase sociale sau intelectuale din întreaga Europă, chiar şi din Statele Unite ale Americii, din perioada interbelică şi ce a urmat imediat după.

Scopul acestei cărţi viza oprirea răspândirii comunismului în Europa, a efectelor lui nefaste. Iniţiativa i-a aparţinut tânărului membru al Parlamentului din Marea Britanie din partea Partidului Laburist Britanic. Acesta a strâns între coperţile unei singure cărţi mărturiile unor intelectuali de primă clasă, cum ar fi Adre Gide, pentru a le explica tuturor cât de înşelător este acest curent ideologic şi cum încearcă să reprime cultura libertăţii ce caracteriza Europa de Vest.

Cartea e structurată în două parţi. În prima parte, numită „Iniţiaţii” regăsim mărturiile unor intelectuali care au fost convinşi să adere la Partidul Comunist. Aceştia sunt Arthur Koestler, Ignazio Silone şi Richard Wright. Partea a doua este numită „Simpatizanţii” şi cuprinde mărturiile unor oameni care au luat contact direct cu comunismul fără a fi membrii de partid şi care au pus umărul la propagarea lui, până la un moment dat. Aceştia sunt Andre Gide, Louis Fischer şi Stephen Spender.

Chipurile celor şase scriitori le puteţi vedea în fotografia de la început.

Zeul care a dat greş este o carte care a fost utilă la momentul scrierii ei şi probabil a contribuit la eşecul comunismului de a se instaura şi în Vest. Ea este utilă şi în prezent pentru că răspunde la numeroase întrebări izvorâte din problema actuale. De exemplu, putem înţelege mai uşor mecanismele interioare care fac indivizii, indiferent de nivelul intelectual al acestora, să adere la grupări extremiste.

Ca şi sinteză, toţi cei şase eseişti amintiţi mai sus, au aderat la cauza comunistă, indiferent daca cu sau fără carnet, pentru că simţeau nevoia unei noi societăţi în care cei nedreptăţiţi în mod sistematic să fie lăsaţi să existe, să nu mai fie priviţi ca entităţi difuze, activate doar atunci când e în interesul celorlalţi. Comunismul le vindea această iluzie.

Privită per ansamblu, cartea e mai plăcută în partea a doua, iar în prima parte sunt câteva momente interesante în mărturia lui Arthur Koestler. Dacă nu vă convinge de la început să o citiţi, recomandarea mea e să săriţi direct la marturia lui Andre Gide. Are toate ingredientele să vă placă pentru că talentul de scriitor se împleteşte perfect cu ideile şi impresiile pline de substanţă. Nimic nu e scris de dragul de a fi scris. Totul e succint şi la obiect. Poate că la fel se întâmplă şi cu următorii doi scriitori.

Humanitas 2012, 329 pagini, copertă broşată, format 13×20,  ISBN 978-973-50-3478-8

VEZI PRETUL ACTUAL PE!

ELEFANT

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ